Fragmentul de cultură. Etnologie: Ovidenia

Una dintre cele mai importante sărbători ale lunii noiembrie este Ovidenia sau Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Aceasta pică în fiecare an pe 21 noiembrie, iar pentru că sărbătoarea cade în Postul Crăciunului, credincioșii au de fiecare dată dezlegare la pește cu această ocazie.

Denumirea din calendarul creștin ortodox a acestei sărbători este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, însă în popor mai este cunoscută și sub denumirea de Vovidenia sau Ovidenia, potrivit crestinortodox.ro.

Paralel cu calendarul oficial, recunoscut de stat şi biserică, în România a supravieţuit, până la începutul secolului al XX-lea, un calendar neoficial, numit de etnologi Calendar popular. Acest calendar popular respecta  sărbătorile oficiale dar le dădea o interpretare proprie amestecând ritualuri păgâne cum ai noile tradiţii creştine. „Sărbătoarea de Ovidenie, împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei şi Sânnicoară (Moş Nicolae) formează, în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie, un scenariu ritual de înnoire a timpului, probabil Anul Nou dacic”, explică etnologul Ion Ghinoiu.

În lumea satului românesc i se spune şi Vovidenia sau Ovidenia, termen ce provine de la rusescul „văvedenie” (intrare). Se zice că ar fi ziua în care începe iarna iar ţăranii spun că în noaptea de Ovidenie comorile ascunse ard cu flacără albastră iar cerurile se deschid şi, precum în ziua de Crăciun, animalele pot grăi cu glas omenesc. Cum este o sărbătoare a luminii, „ce sparge întunericul iernii şi al morţii”, există tradiţia de a petrece această noapte cu lumină şi cu focuri aprinse, cercetând cerul cu luare-aminte pentru a afla din semnele vremii şi ale rodului anului ce urmează, dar „frumuseţile cerului sunt văzute numai de cei buni la Dumnezeu, cum ar fi ciobanii care nu au văzut la ochi femeie. Această sărbătoare se ţine pentru ochii ce văd, pentru vedere. În acest scop, unii oameni sfinţesc în această zi câte un fuior, cu ajutorul căruia, la nevoie, se şterg la ochi cu apă (Tudor Pamfile- Sărbătorile la români).

După etnologul Ion Ghinoiu această sărbătoare se suprapune peste un vechi obicei dacic de renovare a timpului şi celebrare a unei divinităţi a lupilor: Filipul cel Şchiop. Ţăranii au grijă să ţină cum se cuvine această sărbătoare de teama de a nu fi pedepsiţi de Filipul cel Şchiop. Se zice că ar fi cel mai mare dintre Filipi, fiind sfânt, ce „ar fi fost pedepsit de Dumnezeu că s-ar fi abătut de la dreapta credinţă”. În special ciobanii au grijă să nu lucreze în această zi pentru ca lupul cel şchiop să nu dea iama prin turmă dar şi de teama de a nu fie sluţiţi, în caz de nesocotinţă, să li se dea pedeapsă să fie pociţi de vreun picior, să rămână şchiopi. O povestire despre pedeapsa aplicată, la rându-i, celor ce nu cinstesc sărbătoarea de Ovidenie de către Filipul cel Şchiop, o regăsim în scrierile lui Th. Speranţia. ” Se zice că mai mulţi ciobani, vorbind între ei de puterea acestei sărbători, unul dintre ei ar fi făcut prinsoare cu camarazii lui că el are să lucreze în această zi. Zis şi făcut. A lucrat ciobanul până seara. În timpul când a fost să se culce ( se vede că tot a avut niţică frică), a spus la ceilalţi ciobani ca el să se culce în mijlocul lor şi să ia un clopot de gât ca, de or veni lupii, ei să audă clopotul. Toţi au primit propunerea şi ciobanul cu prinsoarea s-a culcat în mijlocul celorlalţi şi cu clopotul de gât. Peste noapte însă, venind lupii, au luat pe ciobanul din mijloc şi a doua zi n-au găsit din el decât oasele şi îmbrăcămintea”.

„Filipii o ţin şi femeile şi bărbaţii iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au. De obicei se ţine trei zile, 12, 13 şi 14 noiembrie. Ca să mai scape de ele, le mai dau şi copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut. Fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile câte a ţinut soacra sa. (Speranţia, Th. D. – „Răspunsul la chestionarul de sărbători păgâneşti”).

Există, de asemenea, credinţa că lumânarea aprinsă pentru cei morţi – mai ales pentru cei plecaţi fără lumină la cele veşnice – nu s-ar stinge niciodată pe lumea cealaltă. De asemenea, de Ovidenie se dau de pomană şi bucate de post. În această zi, rugăciunile smerite înălţate spre cer de către cei care nu pot avea copii se fac mai uşor auzite.

Aprindeţi azi o lumânare chiar dacă nu prea credeţi nu se ştie câtă lumină şi alinare poate aduce celor plecaţi pe neaşteptate dinter noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s