Poezie din limba în care visăm:un clasic pentru o sărbătoare magică

Noaptea Sfântului Andrei

Zgomot trist în câmp răsună!

                        Vin strigoii, se adună,

                        Părăsind a lor sicrie.

                        Voi, creştinelor popoare,

                        Faceţi cruci mântuitoare,

                        Căci e noaptea-ngrozitoare,

                        Noaptea Sfântului Andrei!

                        Vântul suflă cu turbare!

                        A picat stejarul mare,

                        Cerul s-a întunecat!

                        Luna saltă-ngălbenită,

                        Printre nouri rătăcită,

                        Ca o luntre părăsită

                        Pe un ocean turbat.

                        Bufnele posomorâte,

                        În a lor cuiburi trezite,

                        Ţipă cu glas amorţit.

                        Lupii urlă împreună,

                        Cu ochi roşi ţintiţi la lună,

                        Câmpul geme, codrul sună,

                        Satan pe deal s-a ivit!

                        Iată-l! iată, Satan vine,

                        Răzbătând prin verzi lumini,

                        Pe-un fulger scânteietor.

                        Umbre, stafii despletite,

                        Cucuveici, iele zburlite

                        Şi Rusaliile pocite

                        Îl urmează ca un nor!

                        Sus, pe turnul fără cruce,

                        Duhul-rău zbierând se duce,

                        Şi tot turnul s-a clintit!

                        Miezul nopţii-n aer trece

                        Şi, lovind arama rece,

                        Ore negre douăsprezece

                        Bate-n clopotul dogit.

                        Strigoimea se-ndeseşte,

                        Horă mare învârteşte

                        Lângă turnul creştinesc.

                        Iar pe lângă alba lună

                        Nouri vineţi se adună,

                        Se-mpletesc într-o cunună

                        Şi împrejuru-i se-nvârtesc.

                        Voi, cu suflete curate,

                        Cu credinţi nestrămutate,

                        Oameni buni, femei, copii!

                        Voi, creştinelor popoare,

                        Faceţi cruci mântuitoare,

                        Căci e noaptea-ngrozitoare,

                        Noaptea Sfântului Andrei!

                        Acum iată, pe mormânturi,

                        Clătinaţi, bătuţi de vânturi,

                        Toţi strigoii s-au lăsat.

                        Aşezaţi într-un rond mare,

                        Adânciţi în întristare,

                        Pe sicriu-şi fiecare

                        Oasele-şi a rezemat.

                        Unul zice: Eu în viaţă

                        Cu o mână îndrăzneaţă

                        Multe drepturi am răpit!

                        Răpit-am pâinea de hrană

                        Unei gingaşe orfană

                        Ce, pierdută şi sărmană,

                        În mizerie-a pierit!

                        Altul zice: Eu în lume

                        Am avut putere, nume,

                        Căci am fost stăpânitor!

                        Dar în oarba-mi lăcomie,

                        Pentru-o seacă avuţie,

                        Am împins în grea urgie

                        Pe sărmanul meu popor!

                        Altul zice: Eu în ţară

                        Fost-am o cumplită fiară,

                        Plină de amar venin!

                        Împotriva ţării mele

                        Făptuit-am multe rele,

                        Şi-am legat-o în lanţuri grele

                        Şi-am vândut-o la străin!

                        Foc şi ură-n veşnicie

                        Pe voi cadă, pe voi fie!

                        Strigă-atunci un glas ceresc.

                        Şi pe loc cad în morminte

                        Păcătoasele-oseminte.

                        Iar pe zidurile sfinte

                        Trece-un foc dumnezeiesc!

Cam lungă poezia şi cam clasică. Sper că aţi recunoscut autorul. E uitatul gneraţiilor noi: Vasile Alecsandri. Dacă nu ştiţi cine e înseamnă că  nu aţi avut note strălucite la limba română. Nu e grav se poate da un googlesearch…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: