Amor intellectualis sună bine ca titlu pentru un autor care a cochetat cu limbile si cultura clasică dar in cele din urmă a devenit medic psihiatru.
Am început cartea ca un necunoscător şi cu o oarecare îndoială. Nu ştiam nimic despre Ion Vianu, ştiam atât cât trebuie să ştie un absolvent de liceu despre Tudor Vianu .
Cartea cuprinde o perioadă istorică densă şi controversată. Romanul este un roman autobiografic cu ceva ficţiune cu multe nume celebre scrise deschis sau uneori cu iniţiale. Genul acesta de scrieri îmi păreau un fel de paradă de cunoaştere şi de cunoştinţe. Am ales să nu caut pe internet numele pe care nu le-am recunoscut în carte şi să citesc cartea ca o carte despre oameni nu despre monştrii sacri ai culturii. Aş fi vrut să-l văd pe povestitor un pic mai departe de netwerkul său, mai dezbrăcat de contextul familial şi istoric.
În prima parte a cărţii nu eram sigură dacă iniţiala T era de la Tudor sau de la tata. Oricare ar fi fost înţelesul acestei litere autorul, în prima parte a cărţii, pare zdrobit de umbra acestuia. Chiar mi-s-a părut că prima parte a romanului e scrisă un pic chinuit cu mare grijă pentru a onora memoria celor descrişi.
De la capitolul 3 încolo văd pasiunea unui autor eliberat de stres, a unui om pe cale de a se maturiza frumos. Este un om cu propriile păreri şi iubiri. Dintre toate acestea s-a conturat proeminent şi frumos prietenia cu Geamănul ( Matei Călinescu) şi iubirea pentru Mara.
Această carte este o carte premiată : premiul „Cartea anului 2010”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundației Anonimul • Premiul pentru Eseu, memorialistică, publicistică al revistei Observator cultural pe anul 2010 • Premiul special al ediției 2011 a Premiilor US
Aşa cum declară autorul spre sfârşitul cărţii Amor intellectualis este un izvor de bucurie şi o rezervă de energie pentru cititor. Acum chiar sunt curioasă cum se pezintă Ion Vianu în cartea scrisă împreună cu Geamănul.
Ion Vianu [1]
Ion Vianu. Născut la București în 1934. Studii de filologie clasică, neterminate. Doctor în medicină al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, București. Voiaje de studii în Germania Democrată, Franța. 1964-1977: Colaborează la Contemporanul, Viața Românească, Luceafărul etc. 1975: Publică un volum de eseuri, Stil și persoană, premiat de Uniunea Scriitorilor, și o Introducere în psihoterapie. 1977: Emigrează, după ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. Se stabilește în Elveția, practicând psihiatria. Este prezent în mișcarea pentru apărarea drepturilor omului în România. Începe o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua până în ultimii ani, în țară. 1990: Revine din ce în ce mai des în România, unde se reinstalează. Publică, în genuri diverse: memorialistică (Amintiri în dialog – cu M. Călinescu –, Exercițiu de sinceritate, Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru); romane: Caietele lui Ozias, Vasiliu, foi volante, Paramnezii, Necredinciosul, Amor intellectualis („roman autobiografic”), distins cu mai multe premii, printre care și „Cartea Anului” (2010), și Arhiva trădării și a mâniei. În domeniul eseisticii, publică: Blestem și Binecuvântare, Investigații mateine, Apropieri, Elegie pentru Mihai, Frumusețea va mântui lumea și alte eseuri.
[1] https://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/7580
Cuvinte pe dinafara 