Mi-a căzut în mână ( mulţumiri prietenilor care au grijă să-mi cadă din când în când) un volumaş de povestiri de o scriitoare de care nu auzisem: Anca Vieru, “Felii de lămâie”. A fost o surpriză foarte plăcută, nu m-am lăsat până nu l-am citit pe tot dintr-o suflare. Sunt 20 de povestiri scrise cu talent, conectate bine la realitate şi plausibilitate.
Chiar aşa cum spune titlul sunt felii dar nu de lămâie ci de viaţă. Anca Vieru este o bună observatoare a oamenior, a vieţii şi mentalităţlor. In povestirea care dă titlul volumului îşi dau întâlnire două lumi într-un monolog: lumea de dinainte şi lumea de după 1989. Monologul exspus de martoara celor două lumi e scris cu naturaleţe, cu ironie şi talent. Fără să insiste asupra povestitoarei ( nu ştim cum arată, unde locuieşte sau alte amănunte) scriitoarea ne invită la disecţia celor două lumi prin gândurile şi vorbele unei femei anonime. Uşoare urme de ironie apar din când în când printre rânduri. De pildă ştiaţi că oamenii sunt de două feluri? Cei care taie lămâia în felii şi cei care o storc şi apoi aruncă coaja.
Oricum această colecţie de 20 de felii de lămâie îndulcesc şi acresc în acelaşi timp. Cum? Asta va trebui să descoperiţi singuri.
Sunteţi curioşi ce scrie Anca Vieru când nu scrie propriile cărţi, atunci vă recomand blogul ei:
Eu chiar acum vreau să mă delectez cu o porţie proaspătă de blog.
Despre autor aşa cum apare pe coperta interioară a cărţii:
Anca Vieru este absolventă de politehnică şi a unui master în comunicare. După o perioadă de lucru în cercetare, a schimbat ingineria cu ştiinţele umaniste. A publicat în volumele colective Moş Crăciun & co. (Art, 2013) şi Ficţiuni reale (Humanitas, 2013), proiect colectiv iniţiat de Florin Piersic jr. A mai publicat în revista de proză scurtă iocan şi în revista Familia. În anul 2016 a participat la festivalul de literatură Lofest organizat la Bucureşti. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom a mai apărut Spulberatic (2018). Volumul Felii de lămîie a fost nominalizat în 2016 la premiile revistei Observator cultural.
După o lungă vacanţă şi o pauză şi mai lungă revin ca să vă îndulcesc toamna cu o poezie de toamnă veselă cum numai Topîrceanu poate să scrie. Acest poet vesel şi ironic a reuşit întotdeauna să mă scoata din tristeţe. Sper să vă pună pe gânduri fericite. Ascultaţi sau fugiţi în parc să vedeţi toamna.
Toamna în parc
Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată De mătasa unui nor, Visătoare trece-o fată C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate El se uită-n jos posac. Ea striveşte foi uscate Sub pantofii mici de lac.
Şi-ntr-o fină discordanţă Cu priveliştea sonoră, Merg aşa, cam la distanţă, El major şi ea minoră…
În introducerea volumului ”Poezii”, apărut în 1972, Al. Săndulescu, istoric și critic literar, memorialist, editor, publicist, care s-a îngrijit de editarea, în 1955, a operelor lui G. Topîrceanu, scrie: ”Vocația umoristică și inteligența artistică a lui G. Topîrceanu se realizează pe deplin în ‘Parodii originale’. Poetul și-a amendat propriul sentimentalism, dar nu l-a iertat nici pe al confraților. Prin satira idilismului rural și romanțios, a simbolismului excentric și a clișeelor de toate nuanțele, ‘Parodiile originale’ sunt, așa cum le-a numit însuși autorul, adevărate ‘pagini de critică literară în pilde”’.
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută drept ziua de Sânziene sau Drăgaica. Tot pe 24 iunie, credincioșii creștin ortodocși sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Sânzienele îşi au originea într-un stravechi cult al soarelui, iar în unele zone, sărbătoarea se mai numeşte şi „Cap de vară”. În imaginaţia populară, Sânzienele sunt nişte fete frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, dansând.
Potrivit etnologului Marcel Lutic „ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc”.
În noaptea de 23 iunie, fetele obișnuiesc să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite îşi înfăşurau mijlocul cu flori de sânziene, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.
În „Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sânzienelor: „Acesta este numele Sfântului Ioan Botezătorul. Ei (moldovenii) cred că în ziua când se prăznuieşte acest sfânt, Soarele nu-şi străbate drumul său drept înainte, ci într-o linie tremurată. De aceea, toţi ţăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor şi privesc cu ochi mari răsăritul Soarelui şi cum ochiul nu suferă prea mult această lumină şi – din pricina ei – începe să se zdruncine şi să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi şi se întorc voioşi acasă, după ce au făcut această încercare”.
Obiceiul numit Drăgaică.
Tot în „Descrierea Moldovei”, Cantemir scrie despre această tradiţie: „După cum se vede, prin ea o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe năframe colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse şi cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă.”
În ajun de Sânziene, seara, se întâlnesc fetele ce vor să se mărite cu flăcăii ce doresc să se însoare. Băieţii fac ruguri, aprind flăcări şi le învârt în sensul mişcării Soarelui la apus, strigând:
Du-te Soare, vino Lună,
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare;
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie
Struţuri pentru cununie;
Boabele să le răstească,
Până-n toamnă să nuntească!
Fetele fug şi culeg flori de Sânziene (Drăgaică), din care împletesc cununi. Cu aceste cununi se întorc în sat şi le aruncă peste casă; dacă se agaţă cununile de hornuri, fetele se vor mărita chiar în acel an. A doua zi, în zori, cetele de feciori străbat satele, cu struţuri de sânziene la pălărie, în semn că au căzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor ce îi interesează. Ei chiuie şi strigă:
Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.
În Noaptea de Sânziene se fac focuri în care se aruncă substanţe cu arome puternice, băieţii agită făclii, se strigă şi se cântă din bucium. Localnicii din satul bistriţean Maieru păstrează obiceiul vechi de câteva sute de ani ca, în ajunul sărbătorii de Sânziene, să aprindă focuri prin care sar pentru a se purifica.
O tradiţie mai nouă a Sânzienelor este portul iei româneşti, de ceva timp pe 24 iunie este ziua iei sărbătorită atât în ţară cât şi în diaspora. Deci fetelor pe 24 iunie este vremea să străluciţi purtând ia ca simbol al moştenirii noastre culturale.Nu uitaţi Sânzienele au fost primele feministe şi au fost iubite, temute şi admirate. Ce ziceţi ? Suntem sau nu suntem Sânziene?
Mi-am permis ca de ziua iei să pun în această pagină o poezie proprie care este chiar adevărată. Am moştenit o ie ruptă, ia de lucru a bunicii mele ‘’mama Mărie”. Această ie valorează mult pentru mine, este simbolul unei vieţi împlinite şi frumoase.
Azi ortodoxia sărbătoreşte cinzecimea sau Rusaliile. Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) este sărbătorită în calendarul creştin ortodox la cincizeci de zile de la sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti). La fel ca la Paști, sunt două zile de sărbătoare, duminică şi luni, pentru a marca Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli.
Sărbătoarea Cincizecimii, care are loc după Învierea lui Hristos şi Înălţarea Sa la ceruri şi a fost anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, este denumită „capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos. Această sărbătoare este cunoscută în popor și ca „Duminica Mare”, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.[1]
Grecii numesc sărbătoarea <Îngenuncherea>. La ei există un moment când credincioşii îngenunchează pe frunze de nuc. Dacă nucii lipsesc, oamenii folosesc frunze de tei, la care se recurge peste vară pentru a preîntâmpina piatra şi grindina[2]
Această zi este celebrată prin procesiuni și pelerinaje religioase de către toate confesiunile creștine. La ortodocși și greco-catolici, preoții, însoțiți de credincioși, merg în țarină, cu praporii împodobiți cu cununițe de grâu verde, iar în unele locuri fetele duc și colaci de grâu și cântă cântecul cununii de la secerat. Cununițele de grâu verde, împletite din primele spice de grâu, sunt puse la troițe sau păstrate la prapori, în biserică.
De Rusalii în satul tradiţional aveau loc ceremonii păstrate din perioada precreştină cum ar fi Căluşarii, înfrăţiri şi însurăţiri ceremoniale între tineri, Rusitorii , cununile fetelor.
Obiceiul Călușarilor de Rusalii
În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor. De Rusalii, în unele regiuni se dansează „Jocul Căluşarilor”. Astfel, se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor. Din păcate noi cunoaştem acest joc aşa cum a fost promovat de festivalul comunist Cântarea României .
D[3]ansul Căluşarilor funcţionează de multe decenii ca spectacol de export de maxim succes. Puţini ştiu însă cât de mare este diferenţa între ţăranii care au plecat la Londra în 1935 şi echipele care dansau la Ziua Recoltei. La Londra s-a dus un grup de tineri din Pădureţii Argeşului aleşi de Constantin Brăiloiu şi Harry Brauner. La plecarea din sat, băieţii şi-au luat iertăciune de la părinţi. Când au trecut prin Bucureşti i-au admirat Mircea Eliade şi toată floarea intelectualilor de atunci, când au trecut prin Paris i-au jucat lui Brâncuşi care a lăcrimat. La Londra o mână de oameni a devenit punctul de atracţie al festivalului. Nicolae Titulescu i-a felicitat personal.
Înfrăţiri şi însurăţiri de Rusalii
În prima zi de Rusalii se fac înfrăţiri şi însurăţiri. Tinerii se prind fraţi sau surori, veri sau verişoare.
Pe vremea aceea pretenia era sfântă, se lega pe viaţă şi se ‘lega’ ceremonial. Legătura se face în multe feluri. Iată un exemplu:
Două fete taie o creangă de măr dulce având formă de y (un crăcan). Împreună cu un băiat, merg la fântână.
Acolo ele se aşează una în faţa celeilalte şi băiatul le întreabă de trei ori:
– Daţi surate pân’ la moarte?
Fetele răspund tot de trei ori:
– Dăm surate pân’ la morte!
Pe urmă băiatul le spune:
– De astăzi înainte sunteţi surori?
– Suntem! răspund ele.
Rusitorii
La şapte sau nouă zile după Rusalii se ţin Rusitorii, când se petrece despărţirea de morţi. Între Joia Mare şi Rusitori, morţii părăsesc mormintele, sufletele lor vin să petreacă alături de cei vii. Acum, înainte de plecare, li se dă ultima pomană ca să plece îmbunaţi. Primesc colaci, fragi, cireşe şi flori. Se crede că aceste pomeni frumoase sunt aşteptate cu nerăbdare încă din Joia Mare. Morţii care nu le primesc îşi umplu gura cu nisip şi cenuşă şi pleacă supăraţi. Tot acum, înainte de plecare, sufletele vin să mai stea o dată în casă. Se aşează după uşă. Oricâtă treabă ar avea, gospodina mătură şi pune pe locul acela un petec de pânză alb şi curat. Tot de Rusitori se face în unele locuri slobozirea apei. O fată din neam cară pentru ultimul mort vase pline cu apă la vecini, uneori câteva zeci de vase.
După ce se încheie sărbătoarea Rusitorilor, morţii pleacă, fiecare acolo de unde a venit, care în Rai, care în Iad.[4]
Cununile de Rusalii
În satele noastre mai regăsim încă şi astăzi obiceiuri străvechi, tradiţionale, specifice ţăranului român, care se mai practică cu ocazia diferitelor sărbători. În judeţul Bistriţa-Năsăud, un astfel de obicei care a trecut testul timpului este cel al „Cununilor de Rusalii la Şieuţ”.[5]
Astfel, sâmbătă seara, înainte de duminica Rusaliilor, fetele tinere din satul Şieuţ (având, de regulă, între 13 şi 15 ani) ies la câmp, în ţarină, acolo unde este holda de grâu, cu scopul de a face cununi din cele mai frumoase spice. Făcutul acestor cununi este însoţit de un cântec specific pe care fetele îl cunosc şi îl interpretează aproape ritualic. După ce termină de făcut cununile, fetele le ascund, însă băieţii vin spre înserat să le caute; dacă le găsesc, aceştia le fură sau le ascund în alte locuri, iar fetele trebuie să le refacă.
Un alt moment aşteptat de întreaga comunitate este reîntoarcerea fetelor din ţarină spre sat, atunci când băieţii ies în drum şi le udă cu apă. Sătenii îi aşteaptă cu nerăbdare pe tineri pe uliţele satului sau pe la porţi, fiind curioşi să vadă fetele care au făcut cununile în acel an.
Mai apoi are loc un ritual specific, cel al cununilor fetelor. Acestea sunt aduse de tinerele satului din ţarină (din holdă sau din locurile unde le-au ascuns în seara precedentă), fiind însoţite de cântecului specific al cununii, iar apoi sunt sfinţite de preot şi sunt puse la răstigniri, la răspântii de drumuri sau în biserică – la cruci şi la icoane.
În vara anului 2014 acest ritual a fost filmat la Şieuţ, chiar de Rusalii, prezintă acest obicei vechi al locului care se practică în sat de peste 100 de ani, tradiţia păstrându-se vie şi nealterată până în zilele noastre, producţia reuşind să surprindă într-un mod inedit atât performarea lui actuală, cât şi mărturii ale celor care l-au trăit în urmă cu zeci de ani. Filmul se poate vedea aici:
Azi noi nu mai secerăm , nu mai credem in vindecare prin dans dar sărbătoarea rămâne sărbătoare.
Vă doresc o duminică de Rusalii liniştită şi frumoasă. Primiţi simbolic acest articol ca pe o cunună de Rusalii care să vă aducă sănătate şi belşug.
Această ştire se adresează diasporei care locuieşte in Belgia, Olanda sau împrejurimi.
Muzeul Gallo Roman din Tongeren, Belgia găzduieşte expoziţia ‘Ochi în ochi cu Romanii’.
Până în august aveţi ocazia să vedeţi exponate aduse tocmai de la British Museum.
Expoziţia se bucură de prezenţa unor actori care vor intra în pielea unor negustori de ulei de măsline din Carthago, a unei sclave din Smyrna şi a unui slodat retras la vatră. Interesant este că soldatul vine de undeva de la Dunăre. Poate din Dacia Romană. Asta nu ştiu încă dar am de gând să aflu.
De asemnea pe 3 iunie va avea loc o prezentare “Romein of vreemdeling? Etnische diversiteit en identiteit in de Romeinse wereld? (prof. Paul Erdkamp (Vrije Universiteit Brussel)””– “Roman sau străin? Diversitate etnincă şï identitate în lumea romană?
Nu, nu este o carte de ornitologie. Este un roman de Filip Florian. Am avut un episod ‘Florian’ in sensul că vacanţa asta ( noi avem în mai vacanţă) am făcut o cură literară citindu-i pe aceşti doi fraţi (Filip + Matei). Am descoperit că acesti doi Florian au un străbunic celebru, pe care toţi l-am considerat plictisitor în liceu pentru că trebuia să îl citim şi l-am citit cu interes abia după liceu: Ioan Slavici. Oare mai citeşte cineva ‘Moara cu noroc’?
Romanul ‘Toate bufniţele ‘se află pe lista de bestseller-uri a editurii Polirom. A apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom în anul 2012 şi a fost reeditat în 2015. Volumul a obţinut Premiul pentru „Cea mai bună carte a anului”, secţiunea „Beletristică”, la Gala „Bun de Tipar” 2013
Mărturisesc că am început oarecum silită de împrejurări pentru că “Zilele regelui “e cartea pe care o citim la clubul de lectură şi am continuat cu tot ce am găsit (sau mai precis ce mi-a fost oferit de un prieten cititor împătimit)
Sunt două voci distincte in cartea cu bufniţe. Bufniţele tac dar vorbesc Emil şi Luci. Emil merge spre asfinţitul vieţii fiind vocea care povesteşte despre trecut, despre istorie şi despre fapte ce nu ar trebui uitate. Luci este la începutul romanului un copil care spre final îl vom vedea scurt , într-o scenă de prolog ca având 23 de ani, o slujbă şi un destin singuratic.
Sunt două poveşti fascinante din doua Românii foarte deosebite una de alta . Filip Florian chiar poate să povestească frumos, este un ‘povestaş ‘de genul celor închipuiţi de Llosa. Povesteşte de parcă soarta omenirii întregi ar depinde de povestea sa.
Tot timpul cât am stat cu nasul în carte m-am întrebat de ce toate bufinţele? Cred că ştiu acum răspunsul. Vreţi şi voi să ştiţi? Citiţi cartea. Chiar merită. Un singur sfat vă dau lăsaţi la o parte clişeul cu bufniţa înţeleptei Atena că nu de asta e vorba.
Calendar ortodox 9 mai 2021. Cunoscută sub numele de Duminica Tomii, prima duminică după Paşti reprezintă ziua în care creştinii prăznuiesc Paştele Morţilor sau Paştele Blajinilor .
Prima duminică după Paşti poartă numele de Duminica Tomii, marcând momentul în care Iisus se arată Apostolilor, printre care și Toma, cel care nu credea în învierea Mântuitorului.
În Duminica Tomii sunt cinstiți și morții, iar în Banat femeile pun diferite pachete cu pomeni pe ape curgătoare, iar copiii împletesc coșuri din nuiele, în care sunt așezate ouăle roșii, vopsite în ajunul acestei sărbători.
în Botoşani, bătrânii dădeau de-a dura oua roşii in amintirea Blajinilor, iar in Bucovina se mânca la iarba verde, unde multe firimituri erau lăsate sa cadă intenţionat pe pământ, întru pomenirea celor morţi.
Cine sunt Blajinii?
Într-un episod al epopeii medievale „Alexandria” se povesteşte cum Alexandru cel Mare, în drumul său către est, în căutarea capătului lumii, a poposit şi într-o insulă situată la marginea paradisului. Acolo l-a cunoscut pe Evant, regele Blajinilor (cei înţelepţi şi fericiţi), care i-a dăruit o sticlă cu apa miraculoasă a vieţii veşnice. Se mai povesteşte că Blajinii trăiesc în rugăciune continuă, că au locuit pe Pământ la începuturile istoriei şi se vor întoarce aici după încheierea acestui ciclu istoric al umanităţii, în era înţelepciunii.
Blajinii reprezintă oamenii pașnici, incapabili de a face rău cuiva, care s-ar afla la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului.[1]
Aceștia sunt anunțați de oameni de venirea Paștelui prin aruncarea cojilor de ouă roșii în ape curgătoare. Pentru că durează o săptămână până ce acestea ajung la ei, se va sărbători Paștele cu o săptămână întârziere.
Povești despre Paștele Blajinilor, numiți și rocmani, rogmani, rochmani, rohmani, rachmani, au fost culese de etnograful Simion Florea Marian, „de la români din cele mai multe părți ale Bucovinei”, și tot le-a inclus în cartea Sărbătorile la români.
Legende despre blajini – cuvânt din slava veche ce înseamnă „fericit”, „bun”, „blând, „ascultător” – și Paștele lor (numit și Paștele Morților), există și în Maramureș, Bucovina, Moldova și anumite zone din Transilvania.
Cele mai multe legende îi prezintă ca pe nişte fiinţe pline de compasiune, devotate lui Dumnezeu, ca pe nişte oameni de demult, cu o credinţă mai curată decât a actualilor pământeni, şi care, la sfârşitul lumii, se vor întoarce pe pământ. Numele de Rohmani le vine din limba tracă, fiind atestat într-un epitet al Cavalerului Trac, Zeind-Roymenos, cu sensul de „Sfântul Luminos”.
Blajinii au fost imaginați ca „un neam tare bun de oameni”, creștini, „înstrăinați cu totul de alte popoare”. Ei nu fac „stricăciune nimănui și nimenea nu-i supără nici pe ei”. În unele legende, blajinii sunt în jumătatea de sus oameni, în jumătatea de jos pești, în altele sunt descriși ca ”titirezi, adică pitici”.
Blajinii locuiesc „într-o țară îndepărtată”, însă „cum se numește țara aceea și în care parte de lume se află ea, nimeni nu știe cu siguranță”.
Totuși, imaginarul uman le-a atribuit diferite locuri unde ar putea să trăiască un popor atât de diferit: lângă apele cele mari, în care se revarsă toate râurile, pâraiele și pârâiașele; într-o pustietate foarte mare de pe țărmul mării; în ostroavele mărilor; „sub pământ pe cea lume, unde sunt orașe și sate, ca la noi”; la hotar cu Raiul, într-o țară unde este întotdeauna cald.
Se pot afla și într-o țară „foarte îndepărtată de la răsărit”, în niște „închisori mari, unde se închid creștinii pe viață, și fiindcă în închisorile acelea n-are cine să le spună când sunt Paștile”, doar când văd de la ferestrele acelor închisori plutind pe apă găoci de ouă află că e din nou sărbătoare.
Nu trăiesc în case, fiindcă nu au, ci „sub umbra pomilor, umblă goi și se hrănesc din poamele pustiului”.
„Reprezentări mitice ale oamenilor primordiali, ale moşilor şi strămoşilor, celebrate primăvara […] blajinii trăiesc la hotarul dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, pe malurile Apei Sâmbetei, la vărsarea acesteia în Sorbul Pământului sau chiar sub pământ. Ei ar fi urmași direcţi ai lui Adam şi Eva, ar fi luat parte la facerea lumii, ar sprijini Pământul”, scrie etnograful Ion Ghinoiu. [2]
Sunt „credincioşi, buni la suflet, blânzi şi înţelepţi, incapabili de a face rău, duc o viaţă austeră, cu posturi severe”, „niște oameni foarte buni, evlavioși și blajini”, de unde li s-a dat și numele.
Își petrec zilele în rugăciuni, de aceea se spune despre ei că sunt feriți de păcate, că „sunt sfinți și, după moarte, merg de-a dreptul în rai”.
Își duc traiul separat, femeile cu femeile, bărbații cu bărbații, și se întâlnesc o singură dată pe an, de sărbătoarea Paștelui, când petrec câteva zile împreună, pentru a procrea și, tot în acea perioadă, părinții își căsătoresc copiii, după care se despart până când primesc din nou vestea că a sosit Paștele.
Comunicarea dintre cele două lumi – Coji de ouă puse pe apă curgătoare pentru a vesti blajinilor că Paștele a sosit | AIEF, Colecţia Dobrocult (Alba, jud.Tulcea, 1996) | Sursă imagine: Dicționar de mitologie română, Ion Ghinoiu
Toţi cei interesaţi în cultura română sunt bineveniţi la acest webinar gratuit. Pentru cei înscrişi deja în proiectul Coloana infinitului această prezentare despre mituri şi legende poate constitui o sursă de inspiraţie.
Pe parcursul webinarului vor fi prezentate cele patru mituri esenţiale ale culturii enumerate de renumitul critic literar, George Călinescu : Mioriţa, Meşterul Manole, Traian şi Dochia si mitul Zburătorului. Alături de aceste mituri nu putem să nu amintim şi faimoasa Pasăre măiastră pentru semnificaţia ei deosebită în cultura orală, în cea scrisă şi în creaţia renumitului Brîncuşi.
În timpul prezentării se va rezerva timp pentru întrebări despre mituri şi legende, despre cultura română şi despre cum aceste mituri şi simboluri pot deveni surse de inspiraţie pentru creaţia artistică şi participarea la proiectul Coloana infinitului.
Prezentarea va fi ţinută de Sorinela Ciobîcă. Sorinela este de origine din România dar locuieşte de 23 de ani In Olanda. Ea este specializată în istorie şi antropologie culturală si lucrează în prezent la Sondervick College în Veldhoven.
Prezentarea este bilingvă: română şi olandeză.
Eşti deja înscris în proiectul Coloana infinitului? Atunci nu trebuie să faci nimic, vei primi automat invitaţia pentru webinar.
Nu eşti înscris în proiectul Coloana infinitului dar eşti interesat în subiectul prezentării dă un clic pe ‘registratie’ şi vei primi un link cu cîteva zile înainte de activitate pentru a participa online la webinar.
Cuvinte pe dinafara 