Fragmentul de cultură: Filmul care te lasă mut

Nunta mută, România 2008

Regia: Horaţiu Mălăele

Scenariu: Adrian Lustig, Horaţiu Mălăele

Cu: Alexandru Potocean, Meda Victor, Victor Rebengiuc.

Am văzut, cu puţin timp în urmă filmul “Nunta mută”. O vreme nici nu am îndrăznit să mă gândesc la el darămite să şi scriu despre acest film. E un film puternic, un film care te pune pe gânduri şi nu te lasă să dormi. Nu îl recomand celor cu insomnii sau celor cu sensibiltate acută la istorie.

Se pare că filmul este debutul în lung metraj a unui actor pe care eu îl stiam de actor de comedie, Horaţiu Mălăele. Scenariul lui Adrian Lustig şi Horaţiu Mălăele porneşte de la un eveniment real care a avut loc pe 9 martie 1953, moartea tătucului Stalin. Personajele par decupate dint-run bâlci dar cu tot teatralismul lor pe care critica de film le-a imputat-o ele  redau atmosfera unei Românii în pragul dezastrului şi al muţeniei sociale şi politice.

Nunta la care sătenii nu vor să renunţe în ciuda doliului internaţional decretat  am văzut-o eu ca un simbol al istoriei de dupa anii 50 dar şi ca o soluţie tipic românească a la Păcală: adică aceea pe care o cunoştem bine cu toţii, zicem ca ei, facem ca noi. Scenele nunţii cu lăutarii care nu scot nici un sunet, cu copiii legaţi la gura şi râsete înfundate sunt de-a dreptul groteşti. Finalul filmului e un pic prea ‘gândit ‘ fosta mireasă, acum o babă cumsecade,  vorbeşte în numele satului de văduve (bărbaţii fiind cu toţii arestaţi în acea noapte) în faţa unui echipaj de televiziune contemporan  în căutarea unei poveşti de senzaţie. Şi aici simţim o mică doză de ironie la adresa realităţii.

Apropo de soluţiile a la Păcală, filmul m-a făcut să mă gândesc la situaţia actuală de lockdown sau măsuri excepţionale din cauza covidului. Oare nu se încearcă aceiaşi strategie: zicem ca ei facem ca noi? Câtă lume nu face pe muţeşte ce vrea fără să respecte regulile crezând că  e mai  Păcală decât Păcală.

Una peste alta dacă v-aţi săturat de Netfilx  şi vreţi altceva vă recomand acest film de tot râsul şi de tot plânsul.

Filmul se poate viziona aici:

Gânduri printre rânduri:Despre vânt, suflare şi răsuflare

Am terminat de citit o carte mult lăudată  pe internet şi revistele de specialitate: ‘Vântul, duhul, suflarea’de Andrea Răsuceanu. Fie că am eu rezervele mele când un volum face prea multe valuri ( în acest caz s-ar zice mai bine vânturi cu toată conotaţia şi zâmbetele care le-ar produce acest cuvânt)  fie că am eu un gust aparte la citit dar nu am simţit acel blowing in the wind pe care îl invoca Paul Cernat în prefaţă.  Volumul are trei părţi distincte care nu par să aibă o prea strânsă legătură una cu alta. Satul C este prezent în toate cele trei secvenţe şi ar putea justifica unitatea romanului. Povestitoarea primei părţi este mama vocii din partea a doua.  Lagătura părţii a treia fiind mai degrabă geografico-istorică decât personală. Pe de altă parte cele trei poveşti pot exista de sine stătător.

În prima parte, cea mai bine scrisă, după umila mea părere, povestitoarea (Iolanda) îşi spune povestea de copil luat de suflet  de Tamara şi Constantin, povestea de femeie iubită şi părăsită de un soţ care moare în încercarea de a emigra peste  Dunăre.  Vântul ca un şarpe negru pare că a spulberat viaţa Iolandei neiubită de părinţi ( nici de cei biologici nici de cei adoptivi), neiubită de soţ şi nefiind în stare să îşi iubească în mod egal copiii.

Partea a doua este dedicată duhului. De unde până unde duh? Autoarea nu ne spune numele  primului născut al Iolandei, cel care povesteşte de la pagina 137. El este un copil neiubit, gelos, frustrat, un fel de duh fără nume. Numele celui de al doilea fiu, fiul cel iubit este în cele din urmă dezvăluit, din P devine Petru iar M rămâne M. O altă  variantă a duhului, sau al doilea duh al cărţii este G  sau  “El “sau marele înnecat cum îl va numi povestitorul mereu povestitorul.

In primele două părţi, fără să insiste autoarea lasă contextul istoric să răzbată, să respire printre rânduri, sa duhnească. Duhul comunismului, a impactului acestuia asupra sferei private apare foarte bine conturat. Ioanda devine  “imaginea vbunului comunist “,  o mamă severă şi eficientă.

Partea a treia coboară în istorie până la vremea lui Cuza păstrând legătura  cu satul C dar acum istoria e vie conacul ologului este în plină înflorire iar ologul are nume: Mihalachi. Nelisitul vânt care batea in C deasupra Iolandei, pe bulevardul Bertei deasupra lui M bate şi în acest capitol. Povestitorul îl simte aşa cum simte şi boala care îl macină.

În finalul cărţii apar doua documente: scrisoare lui Petru şi actul de deces a lui Mihalaki Chicuş. Încă mă mai gândesc de ce a ales autoarea să îşi încheie cartea astfel.

Romanul este parte a unei proiectate trilogii. Probabil acest final va face legătura cu urmatoarea parte a trilogiei. Vor fi prezente elemntele geografiei imaginare şi elemntele naturii (vântul, apa) în următorul roman? Se va schimba stilul scrierii?  

Pentru mai multe informaţii despre autoare şi despre acest roman vă invit să  vizionaţi:

Fragmentul de culturӑ. Etnografie: Ziua cucului

Astӑzi e sӑrbӑtoare. Sărbătoarea Bunei Vestiri este prăznuită în fiecare an în data de 25 martie și amintește creștinilor ziua în care Arhanghelul Gavril a adus Fecioarei Maria vestea că-l va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul. Eu aş vrea sӑ vӑ vorbesc despre altfel de substrat al zilei de 25 martie.

În calendarul popular, sărbătoarea se numește Blagoveștenie și Ziua Cucului, datorită apropierii echinocțiului de primăvară, când cucul începe a cânta. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, BUNAVESTÍRE – s. f. Numele unei sărbători religioase creștine (25 martie). – format din bună + vestire (după vechea limbă slavă – blagovĕstenije)

Ce are cucul cu Bunavestire şi cu povestea vestirii naşterii sfinte ne explica etnograful de serviciu de pe situl tradiţii şi superstiţii:

În spațiul popular mai circulă o veche legendă, puțin știută, care ne explică de ce cântă cucul între Blagoveștenie și Sânziene. Astfel, legenda spune că pasărea pe care o numim noi azi cuc, nu este de fapt cucul adevărat, cel care avea pene de aur, ci perechea acestuia, Sava. În vremuri demult trecute, cucul și Sava trăiau împreună pe pământ, ca soț și soție. Sava i-a fost însă necredincioasă cucului, care a decis să o părăsească și să plece în cealaltă lume. Sava, văzând că acesta nu glumește, ci o lasă și pleacă, l-a întrebat când și unde să-l caute. Cucul, supărat, i-a spus că poate să-l caute, dacă voiește, între Blagoveștenie și Sânziene. Astfel, Sava recunoscându-și greșeala și voind să o îndrepte, cum au sosit Bolagoveșteniile, cum a început să zboare din ramură în ramură și să strige “cucu, cucu”. În zadar însă, deoarece cucul, perechea Savei, nu se va mai întoarce niciodată. În acest fel, an de an, Sava cântă “cucu, cucu” și zboară din pom în pom, doar, doar își va putea regăsi perechea.[1]

În alte povestiri, Cucu ar fi avut un frate geamăn, Ştefan. Cucu moare şi ajunge în Rai în timp ce fratele său Ştefan, rămas aici, îl strigă pe nume între Blagoveştenie şi Sânziene. În postura de hoţ, Cucu fură boii lui Sânpetru chiar în vremea aratului. Negăsind făptaşul, Sfântul îl blestemă să se tranforme din om în pasăre şi, pentru a afla toată lumea unde se ascunde, să-şi strige numele în pădure: Cucu! Cucu![2]

Dupӑ cum vedeţi şi ȋn acest caz textul bibliei este dublat de legende populare precreştine sau creştinate oarecum ( a se vedea povestea cu boii lui Sânpetru). Calendarul popular ȋşi avea mersul şi tradiţiile lui. Cucul aducea primӑvara, dicta vremea lucrӑrilor şi câteodatӑ şi soarta oamenilor. El însoţea truditorii ogoarelor la arat şi semănat, la întreţinerea culturilor: Cucu de n-ar cânta, /Nici noi n-am ara;/Cucu de nu s-ar porni,/ Nici noi n-am plugări! În unele zone etnografice încetatul cântecului său indică vremea coasei fânului (Oaş, Maramureş). Când amuţeşte înainte de Sânziene se consideră că vara va fi secetoasă. Funcţia principală a cucului, cea de orologiu calendaristic, ne este amintită şi de numele ceasului cu cuc. Dacă în ziua de Blagoveştenie e frumos, tot anul va fi bun. Dacă până la amiază plouă şi apoi va fi frumos, are să fie toamna lungă şi se vor strânge pâinile, dar de va fi ploaie şi soare amestecat, nu-i anul bun; numai dacă de dimineaţă până seara e frumos, atunci anul acela e mănos, au să fie toate pâinile şi toate poamele. Dacă se ia ceaţa înainte de a ieşi soarele, aşa de timpuriu are să fie şi primăvara.[3]

Cucul este  foarte special ȋn legende, poveşti şi ȋn folclor. În universul culturii tradiţionale româneşti, cucul se bucură de un prestigiu deosebit, fiind considerat o pasăre „sfântă”, „a bucuriei”, „plăcută lui Dumnezeu, „haiducă”; în consecinţă, „e păcat să-l omori, căci nu face rău nimănui; îţi seacă mâna, dacă-l omori”; fireşte, cucul nu este un demiurg, nu are rol cosmogonic; totuşi, prin cântecul său, el consfinţeşte şi păstrează ordinea firii, fiind ca şi cocoşul, un însemn al rânduielilor şi al ritmurilor eterne ale naturii; cucul nu cântă la întâmplare, ci după un „program”, aflat în consonanţă cu marile cicluri ale naturii; el se face auzit la Bunavestire (25 martie, dată ce marchează, în calendarul tradiţional, începerea primăverii), când „i se dezleagă limba”, fie pentru că a mâncat din primii muguri, fie pentru că a cântat în poarta Raiului şi încetează să glăsuiască de Sânziene (24 iunie), ori de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), momente care consfinţesc pragul dintre primăvară şi vară.[4]

Cucul, conform credinţelor tradiţionale româneşti, este o pasăre misterioasă care are tainice legături cu soarta omului; când este auzit prima dată primăvara cântând, meneşte totdeauna de bine, dacă răsună în dreapta sau în faţa celui care îl aude, dar meneşte de rău sau chiar de moarte, dacă răsună în stânga sau în spate – Suceava; în Muntenia, Moldova şi Bucovina, se crede că prezice de rău dacă glăsuieşte de pe vârful casei, înaintea sau în apropierea acesteia, precum şi de pe o fântână, de pe o claie de fân sau otavă, de pe toaca din clopotniţă şi de pe crucile din cimitir sau sus, de pe o moară[5]

În textele folclorice, cucul este mesager al dragostei, purtând vorba către mândra, este considerată şi ca vietate oraculară, prezenţa lui fiind obsedantă în toată creaţia populară; este vestitor al primăverii, dar şi pasăre misterioasă, care cunoaşte destinele omului şi are puterea de a-i determina soarta; dar este şi imaginea omului înstrăinat şi dezrădăcinat, pentru că el nu-şi face cuib niciodată.

Deci dragii mei suntem şi noi un fel de cuci pe aici prin Europa de aceea vӑ trag de mânecӑ cu poveştile mele despre etnografie şi tradiţii ca sӑ nu ne uitӑm cuibul de tot.

Hai sӑ ȋnchei frumos cu versuri din folclorul stilizat de Grigore Leşe:

Cântă cucu bată-l vina,

De răsună-n Bucovina!

Cântă cucu într-un brăduţ,

De răsună-n Cernăuţi.


[1] https://www.traditii-superstitii.ro/buna-vestire-sau-ziua-cucului-traditii-si-obiceiuri/

[2] https://www.rador.ro/2019/03/25/documentar-buna-vestire-blagovestenie/

[3] Luminiţa Roman- https://www.rador.ro/2019/03/25/documentar-buna-vestire-blagovestenie/

[4] http://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Dictionar-de-Simboluri-Credinte-Traditionale-Romanesti-c.html

[5] Simion Florea Marian- Sӑrbӑtorile la români vol III

Gânduri printre rânduri: O cӑrticicӑ de poezie care face cât 66 de cӑrţi

Cum am ajuns eu la 66? E simplu aşa se numeşte cartea de poezie despre care vreau sӑ vӑ vorbesc:

“şaizecişişase”.

De ce   acest titlu? Octavian Soviany a publicat-o in 2020, ȋn anul ȋn care a ȋmplinit 66 de ani. Poate cӑ mai sunt şi alte explicaţii ale titlului dar mie asta mi se pare cea mai potrivitӑ.

Spre ruşinea mea deşi autorul a scris multe cӑrţi apreciate in România, aceasta este prima carte pe care am citit-o. Vӑ asigur cӑ nu va fi ultima pentru cӑ m-a cucerit. Numele scriitorului ȋmi era deja cunoscut de pe site-ul Observatorului cultural, un nume neobişnuit pe care ȋl reţinusem din cauza sonoritӑţii exotice dar şi pentru uşurinţa cu care autorul ȋşi  convinge  cititorii.

Acest ultim volum de poezie cuprinde 71 de poezii toate cu acelaşi titlu: ***.  Excepţie face textul de la pagina 23 “ Peisaje dintr-o excursie”. Ciudat aş putea spune dar pânӑ la urmӑ de ce ar trebui ca toate poeziile sӑ aibӑ un titlu- acoperiş? E drept cӑ la cuprins fiecare text are dupӑ *** o parantezӑ ȋn care se poate citi primul vers al textului respectiv. Asta ȋn caz cӑ vreun cititor ar vrea sӑ reciteascӑ o anume poezie. Eu nu  m-am complicat, asta e a doua carte pe care ȋn momentul când am terminat-o am ȋnceput-o din nou. Aşa de tare mi-a plӑcut.

Poeziile sunt relative scurte sau chiar foarte scurte , sunt texte care poartӑ ȋnchise ȋn sine imagini şi esenţe tari care chiar spun ceva depre poezie, despre viaţӑ, depre orice.

Cum ar trebui sӑ fie poezia?

Uite cum zice poetul:

“ Un poem trebuie sӑ fie

Vertical,

Ascuţit,

Penetrant.

Un poem

vorbeşte

doar prin propria-i

goliciune”

Este frumos şi surprinzӑtor cum poetul ( hai nu mӑ contraziceţi cӑ ar fi prozator, ȋn cartea asta e poet) cu puţine cuvinte te ȋmpinge pe gânduri   poate nu exact cele pe care le-a avut el când a scris dar sigur nu vei  trece la urmӑtorul poem fӑrӑ sӑ stai ca lovit la cap un pic.

Sunt tonuri triste pentru cӑ vremea trece   “66 de ani au trecut /ca 66 de vagoane de marfӑ” pentru ca uneori „moartea trebӑluia prin bucӑtӑrie/ca o/ asistentӑ social/ ȋn casele / bӑrbaţilor singuri”. Dar sunt şi versuri de dragoste spectaulose prin simplitate: “  Dragostea noastrӑ / n-are pene frumoase/Seamӑnӑ cu/ o vrabie.”  M-a nimerit şi dragostea mea a semӑnat cu o vrabie. Multe cuvinte le-a pus in versuri exact dupӑ sufletul meu. Cel puţin eu aşa le-am citit.

Sunt absolut convinsӑ cӑ srierile acestui poet nu se vor transforma ȋn “ simple hârtii” şi cӑ ȋn timp ce “stӑm la coadӑ la moarte “ ȋi vom citi cӑrţile. Dacӑ aş avea ȋn apropiere o librӑrie aş da iama ȋn toate cӑrţile lui.  Pânӑ atunci ȋmi ascut ghearele ca pisicile ca sӑ-i mai prind din cuvinte şi ȋnţelesuri din cartea asta. Vӑ daţi seama cӑ a rӑmas pe noptierӑ ca sӑ o mai citesc mӑcar ȋncӑ o datӑ.

Despre autor  vӑ las sӑ vӑ informaţi singuri. Vӑ spun doar atât, a fost profesor de literaturӑ şi mi-ar fi plӑcut sӑ-i fiu elevӑ.

De aceastӑ datӑ vӑ sfӑtuiesc sӑ-I citiţi bogul (nu wikkipedia) dacӑ vreţi sӑ vӑ informaţi: https://octaviansoviany.wordpress.com/

Veste poveste: Festivalul Internațional „Matei Vișniec”

Aceasta ştire este preluatӑ de pe site-ul Observatorului cultural.

Muzeul Național al Literaturii Române organizează prima ediție a Festivalului Internațional „Matei Vișniec” în perioada 21 – 27 martie 2021, marcând, prin prima și ultima zi ale proiectului, două date importante în calendarul cultural – Ziua Internațională a Poeziei și Ziua Mondială a Teatrului.

În fiecare zi, începând cu ora 11.00, vom posta – pe pagina de Facebook, pe site-ul MNLR și pe platforma culturaindirect.ro – Diminețile festivalului, o serie de lecturi din creațiile proprii ale poeților invitați, care locuiesc în țară sau în străinătate: Anca Mizumschi (Arizona, S.U.A.), Irina Nechit (Republica Moldova), Florin Iaru, Carmen Veronica Steiciuc, Vlad Berariu, Teodor Dună, Andrei Codrescu (Brooklyn, S.U.A.).

Serile festivalului sunt dedicate dramaturgiei și cinematografiei. Piese de teatru, montate de regizori din România, Franța, Italia, Spania, Brazilia și Uruguay, performance-urile „Decomposed Theatre”, concepute de opt regizori din cadrul Trupei de Teatru Trap Door, coordonate de regizoarea americană Beata Pilch, lecturi de tip „maquette” ale actorilor trupei de teatru L’Échoscène din Franța, spectacolul de marionete semnat de Eric Deniaud, precum și adaptarea cinematografică „Dinții”, în regia lui Rareș H. Stoica, vor fi postate în regim live pe pagina de Facebook a MNLR, alături de conferințele susținute de George Banu, teatrolog, eseist și profesor emerit la Sorbonne Nouvelle – Paris.

Din 21 martie, Teatrul Național Radiofonic – partener al proiectului – va lansa, pe site-ul http://www.eteatru.ro, colecția Matei Vișniec, o bogată arhivă de spectacole radiofonice realizate după piesele sale de teatru. Matei Vișniec se află în topul dramaturgilor cu cele mai multe piese de teatru radiofonic jucate, alături de nume precum Shakespeare, Cehov și Caragiale.

La sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, vizitatorii muzeului vor putea viziona, pe ecranele din cadrul expoziției de bază, prezentarea poemelor grafice semnate de Matei Vișniec, precum și seria de filme documentare prin intermediul cărora scriitorul ne propune o călătorie prin Parisul traseelor sale profesionale și afective, la Festivalul de Teatru de la Avignon, dar și în alte zone învăluite de lumina Provenței: „Parisul lui Matei”, „Vișniec, rege la Avignon” și „Provența, Paradisul posibil”, producții TVR Iași, realizate de echipa formată din Andreea Știliuc (realizator), Relu Tabără (director de imagine) și Dragoș Brehnescu (montaj).

Poezie din limba in care visӑm: Poezia “din nour până la copac,de la mine pân’ la tine.”

De ziua poeziei vӑ  aduc ȋn dar un poet pe care l-am iubit cu toţii deşi era un poet din manualul de limba şi litratura româna  şi cu siguranţӑ vӑ mai amintiţi ce aversiune aveam pentru toate lecturile obligatorii. Lucian Blaga a fost iubit de elevi ȋn ciuda faptului cӑ trebuia obligatoriu citit.  Chiar era citit cel puţin de noi ardelenii.  Ȋl iubeam şi culmea era recitat chiar şi la chefurile studenţeşti.

Poezia

Un fulger nu trăieşte

singur, în lumina sa,

decât o clipă, cât îi ţine

drumul din nor până-n copacul

dorit, cu care se uneşte.

Şi poezia este – aşa.

Singură-n lumina sa

ea ţine pe cât ţine:

din nour până la copac,

de la mine pân’ la tine.

Despre autor nu vӑ mai povestesc, ar trebui sӑ ştiţi deja. Vreţi sӑ vӑ reȋmprospӑtaţi memoria? Vӑ recommend orice enciclopedie de litreaturӑ sau internetul cӑ  e mai rapid.

Un poet de milioane pe o bacnotӑ de 200 de lei

Fragmentul de culturӑ: Ziua internaţionalӑ a poeziei

Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor[1]

Se pare cӑ azi 21 martie 2021, este deja a 21  sӑrbӑtoare internaţionlӑ a poeziei. Sincerӑ  sӑ fiu nu ştiam de acestӑ sӑrbӑtoare dar mӑ bucur cӑ poezia are ziua ei. Nu prea se mai citeşte poezie, am constatat, ȋn schimb,  cӑ se scrie foarte multӑ poezie pe internet dar şi pe hârtie. Nu comentez nimic despre calitatea acesteia.

 Ca proaspӑt debutant, amator şi diletant (scuzaţi-mi pleonasmul  priviţi-l ca pe o licenţӑ poeticӑ ) Eu  aşa mӑ simt: de doua ori neprofesionistӑ şi veşnic ȋncepӑtoare  dar mӑ bucur nespus cӑ poezia are ziua ei. Acest lucru ȋmi dӑ speranţӑ şi ȋmi pune aripi ȋncrederii cӑ fiecare gen de poezie şi fiecare poet ȋşi are cititorii sӑi.

Pe aceastӑ cale mulţumesc cititorilor mei cu o adâncӑ plecӑciune  şi cu speranţa cӑ nici pe viitor nu ȋi voi dezamӑgi. Poezia vindecӑ suflete şi face viaţa mai frumoasӑ.

Unul din poeţii mei favoriţi scria despre poezie:

“Părerea mea este că poetul nu are o
epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în
genere, epoca îşi vede singură poeţi.”

Aţi recunoscut autorul ? Poezia?  Hai nu vӑ grӑbiţi sӑ-l ȋntrebaţi pe nenea Google cӑ vӑ scap eu de stress. Este Nichita Stӑnescu  cu als sӑu Gând 1.

Epoca şi cititorii ȋşi vӑd de poeţi  iar poeţii sperӑ sӑ nu-I pӑrӑseascӑ nci inspiraţia şi nici cititorii.

Tuturor poeţilor le doresc ca inspiraţia sӑ se ţinӑ scai de ei iar cititorii sӑ nu-I uite niciodatӑ.

Muza Erato (tablou de Simon Vouet). Evident este vorba de muza poeziei . ce fel de poezie vӑ las sӑ descoperiţi singuri


[1]  „DOCUMENTAR 21 martie – Ziua internațională a poeziei – AGERPRES”. Agerpres.ro. 21 martie 2013. Accesat în 21 martie 2021

Poezie din limba ȋn care visӑm: Otilia Cazimir şi mӑrţişorul ei

M-am tot gândit ce s-ar potrivi pentru ziua de mӑrţişor şi mi-am amintit de Olilia Cazimir. Am lucrat demult- demult la o gradiniţӑ unde copiii veneau şi stӑteau toatӑ sӑptӑmâna. Eram tânӑrӑ, entuziastӑ şi nu aveam cu mult mai multӑ minte ca ei. Mӑ jucam cu ei, mӑ dӑdeam pe topogan cu ei şi le spuneam poezii. Nu ştiu de ce dar aveau o sensibilitate anume pentru Otilia Cazimir. Ȋn amintirea acelor vremuri şi pentru a vӑ dӑrui un mӑrţişor de cuvinte citiţi ȋmpreunӑ cu  mine aceastӑ poezie şi primiţi un ‘bӑnuţ’ de pӑpӑdie ca mӑrţişor.

Baba Dochia

                    Toată noaptea au lătrat

                        Câinii de la jitărie,

                        De gândeai că-i lupu-n sat.

                        Ce să fie?

                        Ce să fie?

                        Ia, o babă cu cojoc

                        A mas noaptea, fără foc,

                        În desiş uscat de soc!

                        Acum vine pe-ndelete –

                        Că i-e drumul fără grabă –

                        Şi drept singură podoabă

                        Are-n plete

                        Un scaiete.

                        Şi de dus, dintr-un ponor,

                        Poartă fetelor solie,

                        Că le-aduce mărţişor

                        Un bănuţ de păpădie!

Veste poveste: Hai la muzeu

La rubrica asta mi-am propus sӑ vӑ semnalez câte ceva.Veştile sunt preulate din alte publicaţii sau sunt veşti locale care privesc comunitatea românilor din Eindhoven şi ȋmprejurimi. Acum o veste din : Observator cultural.

Nu-i aşa cӑ vӑ este dor de un muzeu? Mie da aşa cӑ vӑ  invit virtual la muzeu.

 Uite ce am gӑsit in https://www.observatorcultural.ro/stire/expozitie-virtuala-giuvaiergerie-antica-comorile-muzeului-national-de-istorie-a-moldovei/

Cele 24 de piese de giuvaiergerie prezentate în această expoziție virtuală acoperă, din punct de vedere cronologic, intervalul dintre mileniul V a. Chr. – sec. XVII p. Chr. și, chiar dacă toate provin din cercetările arheologice ale siturilor dintre Prut și Nistru, originea lor ne poartă printre comunitățile care au locuit între Balcani și Carpați și până în Caucaz, care au comunicat și întreținut relații comerciale în spațiul din nordul Mării Negre. Obiectele selectate în această expoziție sunt piese rare, excepționale, realizate de predecesorii noștri în metal și pietre prețioase, de o mare valoare culturală, istorică și artistică.

Aceste piese impresionante, care pot fi admirate fizic în cadrul expoziției permanente „Comorile trecutului“ de la sediul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, sunt descoperiri ale arheologilor moldoveni făcute în perioada anilor ’60 ai secolului trecut și până în anul 2015, dacă ne referim la ultima descoperire care face parte din această colecție prezentată în realitate virtuală.

Din aur sau argint, decorate cu pietre prețioase sau nu, bijuteriile au semnificat mereu bogăția, influența și, uneori, puterea magică a deținătorilor.

Muzeul Național de Istorie a Moldovei (MNIM) se numără printre cele mai importante instituții muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât și al prestigiului științific. Înființat în 1983, muzeul deține în custodia sa 348 619 piese de patrimoniu, a căror tipologie diversificată surprinde profilul Moldovei de-a lungul secolelor, din erele preistorice până în prezent, atestând habitatul uman, fapte, evenimente, portrete de personalități. De la înființare până-n prezent, MNIM a organizat peste 650 de expoziții temporare în țară și peste hotare, axate pe propriile colecții, precum și pe cooperarea cu alte instituții de cultură și cercetare.

Galeria VR de pe platforma Theopen-art.com are o suprafață de 300 mp virtuali, distribuiți în 5 spații expoziționale, care pot găzdui expoziții mai mari sau mai mici de pictură, sculptură, fotografie, multimedia. Construcția platformei Theopen-art.com a fost susținută de Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova și de organizațiile nonguvernamentale Arbor Institute for Culture (Republica Moldova) și Asociația pentru cultură și arte Arbor (România), prin Victoria Nagy Vajda.

Expozițiile virtuale pot fi vizitate doar pe computer desktop sau laptop, cu browser web actualizat. De pe telefonie mobilă, expozițiile VR nu sunt disponibile.

Instrucțiuni: Utilizați tastele săgeată și mouse-ul / trackpad-ul pentru navigare în interiorul expoziției VR. Pentru a ieși, apăsați de două ori tasta ESC.

Organizatori: Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Arbor Institute for Culture

Curatori: Mariana Vasilache, director adjunct; Victoria Nagy Vajda, manager cultural

Fotografi: Iurie Foca, Mihail Băț, Denis Topal

Imaginile fotografice sunt preluate din catalogul „Piese de giuvaiergerie antică din colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei“, de Ana Niculiță, 2018; editori: Eugen Sava, Aurel Zanoci.

Link: https://www.theopen-art.com/exhibition/giuvaiergerie-antica-comorile-muzeului-national-de-istorie-a-moldovei-vr/?back=ago

Poezie din limba ȋn care visӑm: Cântec de dragoste din folclor

M-am gândit sӑ caut  versuri autentice din folclorul românesc, versuri care sӑ rimeze cu Dragobetele, cu dragostea şi cu primӑvara. Din pӑcate arhiva institutului de folclor nu este accesibilӑ publicului dar tot am gӑsit un site care pare sӑ  fie ceea ce cӑutam. Sub titlul de “FOLCLOR ROMÂNESC. Cântece și descântece. Cu bună voință și credință.” Cineva s-a gândit sӑ  publice folclor cules din judeţul Olt.[1]

Am ales un text ce mi se pare cӑ se potriveşte.


[1] https://poeziipopulare.blogspot.com/

568

Hai, mândruțo, amândoi

Să ducem boii-n zăvoi

Să cânte cucii pă noi.

Sus, în vârfu’ muntelui,

Cântă tata-al cucului.

Cântă cucu, să rotește,

Ca mândra când să gătește

Și resfiră penele

Ca mândra sprâncenele.

1 ian. 1973

Inf. Dumitra Rizea, țărancă, 101 ani

com. Milcov, jud. Olt

Sub text avem informaţii despre  momentul culegerii textului (1973) şi despre persoana de la care s-a cules textul respectiv.  Inf ȋnseamnӑ pe limba etnografilor, informant.  Aţi remarcat vârsta informantului? 101 ani. De necrezut cӑ Dumitrei ȋi mai ardea de dragoste la vârsta dumneaei. . Aviz amatorilor, neamatorilor  şi ne-arzӑtorilor.

De asemenea este de remarcat cӑ poezia nu are titlu, are un numӑr 568, este deci al 568-lea text cules de etnograf din zona aceea. Oare se mai culege şi azi folclor? Parcӑ aş vorbi de cules flori dar eu aş fi amatoare de cules şi la flori şi la folclor.